Etajul

                     O să încep a scrie, cu relatarea unei discuţii care a avut loc  între mine şi fiul meu ,pe când avea  câţiva anişori , nu foarte mulţi...
                      Într-o dimineaţă , mi-a povestit  un vis pe care l-a avut.... era intr-un lift  şi Dumnezeu , cu fiecare faptă bună sau rea  pe care o făcea , îl cobora sau urca cu  un etaj ...
                      Era foarte preocupat şi afectat de semnificaţia acestei  întâmplări  , vedeam că încearcă să-şi explice singur , în curăţia sufleţelului  şi ca o concluzie , rostită cu o înţelepciune de om bătrân , mă întreabă :  "Mamă , oare eu la ce etaj sunt ?"
                       Vă rog să mă credeţi , am rămas "tablou"...Era o întrebare retorică ,de fapt , la care oricum nu cred că am găsit un răspuns  pe măsura ei ...A fost un moment , din multe altele, în care am conştientizat  darul pe care ni-l face Dumnezeu prin copiii nostri  , pe care ar trebui să-i ascultăm cu adevarat , pentru că au tot timpul ceva să ne "comunice" , cât ar fi ei de mici sau de mari...
                       Din timp în timp , îmi pun întrebarea din vis şi aş vrea să pot să-mi dau un răspuns sincer ...
                   
                   
               

"Noblesse oblige" :)

     

                Mă folosesc de această sintagmă celebră , dar nu ca sa vă vorbesc despre nobleţe , ci despre prietenie...Prietenia aceea  care extrage esenţialul , rapid , cu multă grijă , iubire şi mai ales generozitate .Îţi sare  in ajutor , purtându-te pe aripi blânde dar ferme  , atunci cand ale tale s-au frânt pe moment....
                Aseară   am fost  'obligată"  de delicateţea  unor  postări ale prietenilor mei  de pe acest tărâm "google+" , puse parcă special pentru mine , să-mi reconsider trăirile ,mai ales cele de suferinţă , să le dau  o tentă de optimism sănătos , asemenea umorului , sau înţelepciunii  care pune degetul pe rană şi o transformă încet intr-o cicatrice, care să-mi aducă  aminte că încet-încet am devenit  alt om .
                Acest tainic proces continuă  , îl simt în clipele în care mă desprind de tumultul exterior şi mă concentrez pe minunăţia şi liniştea  vieţii interioare  , unde dezordinea  a fost  "obligată" să părăsească  zona şi datorită intervenţiei  destoinice a celor care sunt alături de mine:)....
                " Noblesse oblige"- sună destul de apretat şi parcă  niciodată nu i-am intuit cu adevărat  valoarea  ,  chiar vroiam sa schimb titlul acesta cam pompos...dar rostit cu un zâmbet şugubăţ  capătă înţelesuri mult mai adânci....