sâmbătă, 6 aprilie 2013

"Noblesse oblige" :)

     

                Mă folosesc de această sintagmă celebră , dar nu ca sa vă vorbesc despre nobleţe , ci despre prietenie...Prietenia aceea  care extrage esenţialul , rapid , cu multă grijă , iubire şi mai ales generozitate .Îţi sare  in ajutor , purtându-te pe aripi blânde dar ferme  , atunci cand ale tale s-au frânt pe moment....
                Aseară   am fost  'obligată"  de delicateţea  unor  postări ale prietenilor mei  de pe acest tărâm "google+" , puse parcă special pentru mine , să-mi reconsider trăirile ,mai ales cele de suferinţă , să le dau  o tentă de optimism sănătos , asemenea umorului , sau înţelepciunii  care pune degetul pe rană şi o transformă încet intr-o cicatrice, care să-mi aducă  aminte că încet-încet am devenit  alt om .
                Acest tainic proces continuă  , îl simt în clipele în care mă desprind de tumultul exterior şi mă concentrez pe minunăţia şi liniştea  vieţii interioare  , unde dezordinea  a fost  "obligată" să părăsească  zona şi datorită intervenţiei  destoinice a celor care sunt alături de mine:)....
                " Noblesse oblige"- sună destul de apretat şi parcă  niciodată nu i-am intuit cu adevărat  valoarea  ,  chiar vroiam sa schimb titlul acesta cam pompos...dar rostit cu un zâmbet şugubăţ  capătă înţelesuri mult mai adânci....
 

6 comentarii:

  1. Dumnezeu,in marea Lui iubire ,ne trimite tot felul de "alifii"vindecatoare ,prin prieteni,postari,carti...si tot felul de variante accesibile noua...El ne graieste prin "uneltele "Lui...Te imbratisez cu mult drag!

    RăspundețiȘtergere
  2. Adelina , tot asteptând primăvara , mă gândeam că tu eşti una din uneltele care lucrează în grădina sufletului meu şi smulge buruienile ,lasând drum liber florilor multicolore cu miresme proaspete şi vesele...:)

    RăspundețiȘtergere
  3. GRADINARUL adevarat este DUMNEZEU...uneltele...asa mai hodorogite...iscusinta GRADINARULUI e totul...SLAVA LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE!...Iti multumesc pentu gandul bun si frumos!

    RăspundețiȘtergere
  4. Asa este , Slavă lui Dumnezeu ! si multă bucurie "uneltelor" sale !:)

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce "uneltiți" voi pe aici? :)

    Da, spus cu un zâmbet șugubăț, noblețea uneori devine molipsitoare :)

    RăspundețiȘtergere
  6. ...iar cei "molipsiti" , uneltesc o lume mai frumoasă , în ciuda micilor probleme...
    Adelina a preluat cu succes rolul principal in ..."Midnight caller" si a trecut exam-enul...:))

    RăspundețiȘtergere