De ziua Primăverii

   
      Câteva versuri scrise de mine acum vreo douăzeci şi cinci de ani...:)

 Ştiu că inima mea e dată Soarelui
 Şi se joacă cu ea acum
 Pe cealaltă parte a lumii...

Ştiu că ochii mei sunt spălaţi de ploi,
Ca să  poata privi mai frumos şi mai simplu.

Ştiu că mâinile mele mângâie acum frunzele
Şi că vor scăpa de crisparea lor.

Ştiu că gura mea rosteşte cuvinte
Undeva într-o ţară a copilăriei şi-a poveştilor.

Ştiu că urechile mele ascultă
Tacerea unei clipe de aşteptare .

Ştiu că vei veni să te miri
De inima mea, de ochii mei , de gura mea ,de urechile mele ,de mâinile mele ,
Pe care ţi le-am dat în dar
De ziua Primăverii .


....de  ziua primăverii care nu mai vine.....:)

Un rege David...

              A început Postul . Ca de fiecare dată , ispitele în aceasta perioadă sunt parca mai nărăvaşe...dar şi darurile pe măsură...
             Biblia pe care am primit-o mi-e tare dragă ,dar ea nu mi-a dat numai prilej de lectură...ci mi-a trezit interesul  în a aprofunda istoria  evenimentelor şi pe altă cale decât lectura: prin intermediul poveştilor filmate..
             Cu ruşine imi dau seama că  nu prea am cunostinţe  istorice , că aş fi  făcută de râs la mai toate capitolele , că m-am apropiat de Dumnezeu instinctiv şi că apoi dragostea aceasta a fost întărită de tot ce am citit...
               Asaltată de mulţimea întâmplărilor citite , a personajelor  si  înţelesurilor mi-am propus s-o iau încet , să intru în atmosfera acelor vremuri şi iată-mă vizionând cuminte filme care povestesc Biblia ...
             Primul  a fost despre regele David , văzut în două ecranizări . Unul  din ele -mai bine făcut şi mai ales jucat- m-a  impresionat  şi  a reuşit să mă apropie de personjul atât de încercat si binecuvântat în acelaşi timp - regele David .
             Şi mi-a  venit asa un gand ,că fiecare dintre noi am fost pe rând " un rege David " (evident păstrând proportiile cuvenite :) ) că fiecare am avut zile binecuvântate ,am purtat victorii care ne-au mândrit , l-am mâniat pe Dumnezeu , am rostit rugaciuni ca pe patul de moarte ,  am râvnit la iubire ...
              Psalmii lui David , bărbatul după " inima lui Dumnezeu" ...ce poate fi mai minunat decât  o rugă ridicată dintr-un suflet curajos , curat ?

Tabla înmulţirii

       
               Astăzi am retrăit  o intâmplare  de pe vremea când învăţam tabla înmulţirii cu fiul meu...La un moment dat mi-am dat seama că treaba nu mergea deloc , nu se lega nimic .Octavian era speriat deja , eu la fel ..Tabla inmulţirii devenea un instrument de tortură nemilos...Ne străduiam amândoi să ajungem la liman, şi totuşi  într-un final  am depus armele. Şi cum stăteam aşa , tacuţi amândoi , am început să simt lacrimi cuminţi şiroindu-mi pe obraji ...Mirată mi-am îndreptat privirea spre copil .Şi pe faţa lui şiroiau lacrimi  ,parcă ar fi vrut să mă roage să-l iert şi  să nu mai fiu supărată pe neîndemânarea lui în ale matematicii ...
             N-o sa uit niciodată clipa aceea tainică  în care lacrimile şi linistea  făceau din noi doi-mamă şi fiu- un singur trup  ,ca în vremea celor noua luni minunate şi-atunci am conştientizat  că sunt mamă şi ca trebuie să găsesc o soluţie . E una din cele mai covârsitoare amintiri  ...
            Un val de iubire si speranţă mi-a inundat sufletul şi veselă ca o rândunică am "găsit"  ideea salvatoare: am inventat un joc cu bileţele  colorate frumos pe care am scris , pe rând toată tabla înmulţirii . Răspunsurile corecte curgeau ca o ploaie zglobie de primăvară. Mi s-a părut cea mai frumoasă victorie din viaţa mea...iar fiul meu era si el fericit şi cu ochişorii sclipind de bucurie ...Şi ,Doamne , de câte ori m-ai ajutat  şi de atunci încolo să dau răspunsuri potrivite la întrebări care răscoleau  mintea unui băiat sensibil şi retras...De fiecare dată ai transformat deznădejdea în  zâmbete  senine...
               De multe ori mi se întîmplă să fiu în preajma unor oameni dragi ,care au necazuri  ,sunt mâhniţi ,dar nu reuşesc "să-i învăţ tabla înmulţirii"  .Oare pentru ca  nu sunt eu omul potrivit ? Neputinţa aceasta nu are totdeauna un final fericit...sau nu avem noi răbdarea să urmărim până la capăt desfăşurarea evenimentelor?
                Iubirea adevărată e răspunsul . Dacă doi oameni se iubesc soluţiile dăruite de Dumnezeu îşi fac loc fără împotrivire în inima fiecăruia ...


                                                       
               
             
           
           
             
             
     
     

"Vezi-ţi de ortodoxia ta !"

         Citeam pe blogurile prietenilor mei despre faţa nedorită a suferinţei .Acel gen de suferinţă care nu-ţi face cinste...te găseste dezgolit  ,desfrunzit  aidoma unui fruct  chircit  care si-a pierdut orice urma de viaţă...
        Da , exista şi clipe  reci în care  ,parcă , te depărtezi cu buna stiinţă de armonia vietii , de armonia suferinţei acceptate  cu acea rabdare  atat de inteleaptă , pe care aş ridica-o la rang de "trofeu " al vieţii...
       In viaţa socială se fuge de suferinţă , exista mii de feluri de pastile , terapii , antidoturi  , orice, numai sa scapi de ea...
       Şi-atunci , cum să nu iubeşti ortodoxia? cum sa rămaâi insensibil la şuvoiul ei limpede în stare să te spele de toate relele în cel mai firesc mod cu putinţă ? Cum să-i explici unui  suferind de meserie că exista o bucurie tacută  a trăirii a ceea ce ţi-este dat să trăiesti , o smerenie atat de delicată a acceptării , care te face liber.
       Şi cum să nu te miri cand  cei din jur sunt orbi la toată comoara aceasta  care ar ajunge tuturor  şi te  apostrofează -convinşi fiind ca te îmbeţi cu apă rece-  cu un  :  "Vezi-ţi de ortodoxia ta ! "