sâmbătă, 25 mai 2013

"Pâna când , Dumnezeule , până când...?"

                     
      Stau  în faţa  foii goale...

            Simt că a venit vremea să mai scriu câte ceva ..
            Nu traversăm  vremuri uşoare , dar nu mă refer la greutăţile materiale ...ci la greutatea inimii , care uneori trăieşte împietrită zile în şir...de parcă nu ar mai şti să se bucure de nimic , doar să se sperie ...Da, ceea ce scriu nu-mi face onoare , dar poate aşa , marturisindu-mi public neputinţa , mi se va face şi mai ruşine de ea...
             Ruşine sa-mi fie! ...gândeam eu  , în plină slujbă de Sfânt Maslu ...înconjurată de figurile luminoase şi atât de dragi ale sfinţilor pe care mă tot laud că-i iubesc...Dac- ar fi aşa , inima mea ar trebui să cânte întruna , cu o bucurie binecunoscută  , cea mai dulce bucurie care mi-a fost dat s-o cunosc...
              Aşa cum se spune că nu folosim decât o mică parte din capacitatea creierului  ,aşa  folosesc  eu o infimă parte din bogăţia  pe care Dumnezeu mi-o pune la picioare , în fiecare zi , la fel de iubitor şi răbdător ...şi mă întreb : cât va mai trebui să treacă până inima mea Îl va cuprinde definitiv şi conştient pe Cel care e mai mult în mine decât sunt chiar eu insămi ...cuvinte care mi-au rămas întipărite acum mai bine de zece ani în urmă , când citeam pentru prima dată "Urmarea lui Hristos" şi mă minunam cu o inimă  tresăltând de bucurie...

                                       

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu